Ministrul Alaiba la o săptămână după ce a depus jurământul: Timpul a trecut repede

Ministrul Alaiba la o săptămână după ce a depus jurământul: Timpul a trecut repede

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, la o săptămână după ce a depus jurământul, afirmă că timpul a trecut repede, informează OFICIAL. 

Alaiba a avut două vizite în teritoriu – la Ștefan Vodă și la Edineț.

„Echipa este cel mai important. Am început să-mi consolidez echipa. Îi mulțumesc lui Vadim Gumene care a decis să rămână în funcția de Secretar de Stat. Sunt în discuții cu mai mulți oameni care să vină în echipă, dar o să anunțăm când suntem gata.

Am lansat cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului un nou produs de compensare a dobânzilor. Pregătim și altele.

M-am întâlnit cu mulți oameni de afaceri. Din Polonia și din Turcia, din Ștefan Vodă și din Edineț. Pe toți i-am încurajat să investească în Moldova. Munca mea va fi să-i ajut să facă afaceri la noi în țară, indiferent de naționalitatea lor.

Am făcut prima numire în funcție (am șef de cabinet) și prima demitere (vedeți postarea de ieri despre Melenciuc de la INM).

Dar principalul ce am făcut – am studiat procesele din minister, am setat împreună prioritățile imediate, de termen mediu și lung.

În sfârșit azi mi-a ajuns timp să mă văd și cu șefii de direcție. Sunt oamenii cu care o să lucrăm cot la cot pentru a ajuta antreprenorii din țara noastră.

Afară de tot restul, am reușit să am un accident tâmpit, să mă ia la salvare, să mă coase la sprânceană și să îmi scoată ațele 🙂
Mari mulțumiri medicilor care m-au ajutat.

Asta nu e tot ce am făcut, dar e ceea, ce cred că merită evidențiat, probabil”, spune Alaiba.

Share