Mesajul lui Leancă la plecarea din fruntea PPEM: „Îi îndemn doar să nu repete greșelile mele din trecut și să reacționeze prompt”
Fostul lider al Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, a venit cu un mesaj de final de mandat, după ce acesta a expirat la 26 iulie curent, dar și în urma deciziei sale de a părăsi conducerea partidului, transmite OFICIAL.
Iurie Leancă menționează că, 4 ani, la conducerea partidului, au trecut extrem de repede. „Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul în 2015 la lansarea PPEM, dar în mod special le mulțumesc celor care au rezistat și au rămas membri ai echipei. Deoarece sunt angajat în mai multe activități, inclusiv politice, în România, iar partidul are nevoie de o relansare, alături de colegi am decis ca până la Congres, când va fi aleasă o nouă conducere cu mandat deplin, PPEM să fie gestionat de o echipă foarte bună în frunte cu Eugen Sturza”, se spune în declarația lui Iurie Leancă.
Totodată, Iurie Leancă face referire și la atacurile la care a fost supus în acești ani și spune că acum va depune eforturile pentru a demonstra că au fost minciuni.
„Încă din momentul lansării PPEM, am fost supus unor atacuri defăimătoare permanente care s-au întețit în ultima perioadă, de când cei care mă atacau fac abuz și de tribunele instituțiilor de stat. A fost o luptă disproporționată. Unii operau cu televiziuni, cu bani obscuri, cu analiști de buzunar, cu vedete TV sub acoperire, iar noi eram puși permanent în defensivă să încercăm să le explicăm tuturor și să demonstrăm că „nu avem fiici”. Nu vreau să implic partidul în lupta mea cu acești aventurieri politici și iată acum voi depune toate eforturile, inclusiv în instanța de judecată, pentru a demonstra că au operat de-a lungul anilor cu minciuni grosolane pe care și-au clădit „cariera lor politică””, menționează Iurie Leancă.
De asemenea, fostul lider al PPEM este convins că, odată reformat, partidul va reuși „să le arate oportuniștilor din Coaliția Kozak unde le este locul”. „Îi îndemn doar să nu repete greșelile mele din trecut și să reacționeze prompt, să riposteze în fața oricărei nedreptăți. Baftă!”, se mai spune în declarațiile lui Iurie Leancă.
Cristina Parfeni