Medicamente compensante pentru pacienții cu maladii oncologice

Medicamente compensante pentru pacienții cu maladii oncologice

În cadrul Consiliului pentru medicamente compensate s-au discutat mai multe subiecte care țin de majorarea accesului populației la medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, informează OFICIAL.

Pentru prima dată în istoria sistemului național de asigurări medicale a fost stabilit drept prioritate strategică pentru următoarea jumătate de an 2022 și a.2023 maladiile oncologice, pentru tratamentul cărora vor fi accesibile medicamente compensate.

„Începem cu realizarea accesului pacienților la tratamentele pe care le urmează la domiciliu sau în instituțiile din raion cu totul prin altă modalitate decât acum.

Ce înseamnă aceasta, mai simplu?

– că pacienții nu se vor mai deplasa pentru a ridica aceste medicamente la Chișinău, ci le vor putea primi în orice farmacie din țară, acolo unde le este mai convenabil;

– că aceste medicamente nu vor mai fi procurate prin achiziții publice care asigurau acces la un singur medicament, devenit câștigător al licitației, dar vor fi disponibile în farmacii mai multe DCI (denumiri comerciale internaționale);

– și că în această listă au șansa să ajungă cele mai moderne medicamente cu un succes terapeutic înalt.

Astfel, vom elimina drumurile inutile ale pacienților spre Chișinău, vom aduce medicamentele mai aproape de ei, și în același timp vom oferi acces la un număr mai mare de DCI moderne”, spune ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

Share