Maia Sandu: Referendumul privind aderarea la UE este constituțional. Avem nevoie de unitate
Curtea Constituțională a decis – referendumul privind aderarea la UE este constituțional, poate avea loc pe 20 octombrie și va conține întrebarea: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” – a declarat șeful statului, Maia Sandu, informează OFICIAL.
De asemenea, oficialul a mai spus: „Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică, cetățean, ca împreună sa garantăm pacea și bunăstarea pentru moldoveni.
Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun – ca moldovenii să trăiască în pace, demn și liber într-o țară europeană puternică”.