Maia Sandu, la un eveniment de caritate: Ne dorim cu toții ca războiul să se termine
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a participat la un eveniment de caritate organizat de Ambasada Ucrainei și „Hospices of Hope Moldova”, unde au fost licitate lucrări ale artiștilor plastici ucraineni refugiați în țara noastră, dar și ale pictorilor din Moldova care și-au oferit tablourile pentru acest scop nobil, transmite OFICIAL.
„Împreună cu echipa de consilieri prezidențiali, am cumpărat două tablouri. Primul reprezintă un copac în floare, ca simbol al vieții, al păcii și al renașterii; cel de-al doilea ne amintește de copilărie – inclusiv copilăria a milioane de copii ucraineni, care le-a fost întreruptă brutal în dimineața de 24 februarie.
Ne dorim cu toții ca războiul să se termine, iar pacea să revină în casele și orașele ucrainene. Și orice gest, care le poate reda ucrainenilor speranța în ziua de mâine, este prețios. În clipe grele, bunătatea și solidaritatea ne ajută să rămânem oameni”, a menționat Maia Sandu.
Lucrările procurate vor fi expuse la Președinție.
Doina Buruiană