Maia Sandu, la București: Suntem îngrijorați și admitem toate scenariile, inclusiv cele mai pesimiste
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la București, a declarat că „suntem îngrijorați de securitatea țării noastre”, dar și că „admitem toate scenariile, inclusiv cele mai pesimiste” cu referire la războiul din regiune, informează OFICIAL.
„Vecinătatea războiului pune presiuni pe instituțiile statului care asigură securitatea Republicii Moldova. Instituțiile noastre urmăresc cu atenție evoluția situației din regiunea transnistreană, analizăm riscurile la care suntem expuși din interiorul țării.Dar cel mai important, aceste tensiuni de securitate vulnerabilizează și mai mult societatea, în condițiile de creștere a prețurilor, în mod special la resursele energetice. Apreciem faptul că, la începutul acestei luni, în Republica Moldova a fost creat un hub european pentru securitate și managementul frontierelor, care ne conectează la sistemul de securitate al Uniunii Europene. Și totuși situația volatilă de pe câmpul de lupte, apropierea frontului ruso-ucrainean de hotarul nostru de est crește gradul de incertitudine. Crește numărul provocărilor lansate de forțe interne, ce urmăresc destabilizarea situației din Republica Moldova”, a declarat oficialul la Palatul Cotroceni
Maia Sandu, în context, a subliniat: „Suntem îngrijorați și admitem toate scenariile, inclusiv cele mai pesimiste, respectiv ne pregătim pentru toate scenariile, iar în situația în care Rusia va încerca să atace Republica Moldova evident că vom cere ajutor.”
La rândul său, Președintele României, Klaus Iohannis a spus: „Noi rămânem cei mai apropiaţi de Republica Moldova şi nu vă abandonăm indiferent în care scenariu vom ajunge cu toţii prin acest nefericit război dus de Rusia împotriva Ucrainei.”