Maia Sandu: Este important să nu generalizăm incidente izolate sau unele situații de conflict, dar să căutăm soluții pașnic
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut un apel către societate să nu distribuie video-uri și postări pe rețelele de socializare cu privire la mici incidente produse cu refugiații din Ucraina, transmite OFICIAL.
Maia Sandu a menționat că se asistă la un concert de divizare a societății pe tema refugiaților.
„Instituțiile statului analizează campania și vor interveni pentru a opri asemenea acțiuni. Războiul creează o atmosferă tensionată în regiune, inclusiv în țara noastră. Este important să nu generalizăm incidente izolate sau unele situații de conflict, dar să căutăm soluții pașnice. Oamenii sunt diferiți, reacționează diferit la stres. Să nu distribuim materiale și postări care ne divizează și contribuie la ură”, a spus Maia Sandu.
Președintele țării a spus că Poliția va interveni pentru a soluționa oricare neînțelegeri apărute.
Totodată, șeful statului a spus că este inacceptabil și iresponsabil ca unii demnitari cu funcții publice să speculeze pe tema refugiaților.
„Acumularea de capital politic prin frica oamenilor speriați de războaie este ilegitimă și josnică. Noi nu am fost pregătiți pentru asemenea flux de oameni, nimeni nu este pregătit. Ne-am mobilizat și le-am oferit casă acestor oameni”, a mai spus Maia Sandu.
Cristina Parfeni