Maia Sandu: Ce vrea să arate oamenilor prim-ministrul cu asta? Că e mai presus de lege?
Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a anunțat că PAS va solicita Inspectoratului General de Poliție să-l sancționeze contravențional pe prim-ministrul Chicu și va înainta un denunț Procuraturii Generale solicitând cercetarea acțiunilor sub aspect penal, informează OFICIAL.
„Nedreptatea și nerușinarea prim-ministrului lui Dodon întrec orice măsură. Prim-ministrul a hotărât în august că toți oamenii care vor face nunți sau cumetrii vor fi pedepsiți și vor fi obligați să plătească amenzi mari sau chiar să facă închisoare. Tot el vorbea la televizor în bătaie de joc despre toți cei care măcar s-au gândit să facă ceremonii. Însă lui i se poate?! A făcut nuntă mare și a încălcat hotărârea semnată de el, regulile situației de urgență și propriile cuvinte”, susține lidera PAS.
„Ce vrea să arate oamenilor prim-ministrul cu asta? Că e mai presus de lege? Că-și poate bate joc de lege și de oameni fără să pățească nimic? Că el poate face ce vrea în țara asta, în timp ce oamenii simpli rămân fără lucru, nu-și văd familiile, trăiesc de pe o zi pe alta?”, mai declară Sandu.
Prin urmare, ea adaugă:„Zilnic Moldova are 500 de cazuri noi. Și asta doar cele confirmate. Chicu nu doar pune în pericol sănătatea invitaților la nuntă, el scuipă în sufletul tuturor celor care au înmormântat rude în această perioadă, medicilor care sunt epuizați, în sufletul tuturor familiilor care nu s-au putut vedea și nu au putut avea o vacanță alături de copii. Acțiunile prim-ministrului sunt o sfidare evidentă a legii și reprezintă o amenințare la adresa securității și sănătății publice și trebuie pedepsite contravențional și penal. Nicio persoană nu poate fi mai presus de lege, indiferent de funcția pe care o deține!”, a declarat Maia Sandu într-o postare pe facebook.
Doina Secrieru