Maia Sandu: Ca președinte, am să mă uit în ochii voștri așa cum m-am uitat în ochii părinților mei – cu recunoștință

Maia Sandu: Ca președinte, am să mă uit în ochii voștri așa cum m-am uitat în ochii părinților mei – cu recunoștință

O ședință solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova și Curții Constituționale dedicată ceremoniei de învestire a Președintelui ales al Republici Moldova, Maia Sandu, a avut loc astăzi – în incinta Palatului Republicii, informează OFICIAL.

În urma procedurile de învestire, noul șef al statului a declarat:

„Victoria din aceste alegeri nu este a mea, este victoria voastră dragi cetățeni. Vreau să vă rog să mergem în continuare împreună. Victoria trebuie să fie a țării, nu a politicienilor. Împreună, noi putem face multe. Fiecare om care a ieșit la vot a făcut-o din speranța că va fi mai bine. Eu am planuri mari pentru țara noastră, dar nu pot să le realizez de una singură. Eu am nevoie de ajutorul vostru, dragi cetățeni. Noi o să reușim să curățăm statul și clasa politică de corupți și profitori. O să construim un stat în care hoții stau la închisoare, nu la conducerea țării. Vreau un stat orientat către oameni”, a declarat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Prin urmare, noul șef al statului a mai adăugat: „Ca președinte, vă voi sluji cu încredere și am să mă uit în ochii voștri așa cum m-am uitat în ochii părinților mei – cu recunoștință. Voi fi un președinte corect. Voi fi un președinte care unește. Voi fi un președinte modest. Nu am alt proiect mai important în următorii 4 ani, decât reușitele Moldovei”, a conchis Maia Sandu.

Mihaela Conovali

Share