Maia Sandu a preluat puterea în noua sa calitate de șef al statului de la Igor Dodon
Președintele Republicii Moldova, a cărui mandat a expirat, Igor Dodon, a transmis puterea către noul Președinte al țării, învestit astăzi, Maia Sandu.
Evenimentul a avut loc la Președinție, în cadrul unei ceremonii militar-protocolare, după ceremonia de învestire a noului Președinte și depunerea de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Fostului Președinte al țării, Igor Dodon, i-au fost înmânate copia stindardului Președintelui Republicii Moldova ca simbol al autorității Președintelui în calitatea sa de șef al statului, de garant al suveranității, al independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a R. Moldova, drept comandant suprem al forțelor armate și plăcuța personalizată a acestuia, domnului Igor Dodon, Președinte al R. Moldova, comandant suprem al forțelor armate în perioada 2016-2020.
Igor Dodon i-a urat succese Maiei Sandu în noua sa calitate.
Cristina Parfeni