Maia Sandu a avut o întrevedere cu Mitropolitul Basarabiei
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, comunică despre o întrevedere cu Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, informează OFICIAL.
În cadrul întrevederii, Sandu a declarat că a discutat despre activitatea Mitropoliei şi instituţiilor sale afiliate, cum ar fi Misiunea Socială „Diaconia”, cunoscută prin opera sa de binefacere şi modelele de intervenţie socială.
„De asemenea, am discutat despre faptul că pentru a depăşi mai uşor efectele pandemiei şi crizei economice este nevoie de un efort comun la nivelul întregii societăţi, iar pentru aceasta se impune o mai bună comunicare dintre instituţiile statului şi comunităţile ecleziastice”, a conchis Sandu.
Doina Secrieru