Maia Sandu a avut o discuție cu Președintele Republicii Federale Germania

Maia Sandu a avut o discuție cu Președintele Republicii Federale Germania

Noul Președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat, Sandu a mulțumit pentru felicitările adresate cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și pentru sprijinul constant al Germaniei acordat țării noastre.

„Președintele Steinmeier a reconfirmat susținerea Germaniei în procesul de transformare democratică a Republicii Moldova, menționând atenția sporită ce trebuie acordată reformelor care au un impact direct asupra creșterii bunăstării cetățenilor. Am accentuat că reforma justiției este o prioritate a mandatului meu, combaterea corupției fiind unul dintre subiectele majore pe agenda de reforme a Republicii Moldova, dar și un subiect de maximă importanță pentru securitatea națională a statului. Am discutat despre efectele pandemiei și modul în care putem atenua impactul crizei, precizând că Moldova are nevoie de ajutor de la partenerii noștri pentru a ajuta cetățenii și antreprenorii”, a declarat Sandu.

„De asemenea, am stabilit că vom avea o întrevedere imediat ce situația sanitară va permite acest lucru”, a conchis noul Președinte al Republicii Moldova.

Mihaela Conovali

Share