Mai multe subiecte au fost examinate în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control
La 26 mai 2022 în orașul Bender s-a desfășurat reuniunea de lucru a membrilor Comisiei Unificate de Control.
Comisia a reușit să depășească, parțial, disensiunile legate de poziția privind incidentul din 14 aprilie curent, când delegația Republicii Moldova a fost reținută abuziv de către așa-zișii „grăniceri” la postul ilegal instalat la intrarea în orașul Bender.
Astfel, părțile au luat o decizie într-o formulă de compromis, prin care a fost exprimată îngrijorarea Comisiei în legătură cu incidentul care a demonstrat că structurile de forță ale Tiraspolului subminează dreptul la libera circulație în Zona de Securitate.
În cadrul audierii rapoartelor Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate în care este reflectată prezența posturilor instalate fără aprobarea Comisiei, delegația Republicii Moldova a cerut eliminarea obstacolelor și a armamentului care împiedică libera circulație a cetățenilor.
Printr-o adresare către toate componentele Comisiei, delegația Republicii Moldova a atras atențiaasupra seriei de acțiuni provocatoare documentate de observatorii militari care au fost declanșate începând cu 26 aprilie curent de structurile de forță ale Tiraspolului în perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.
Este vorba de consolidarea posturilor ilegale prin montarea unor instalații din beton cu blocarea căilor de acces, dar și de introducerea patrulelor înarmate în localitățile din regiune, plasarea sacilor cu nisip și blocurilor din beton în jurul anumitor sedii, săparea tranșeelor etc. La aceste „posturi consolidate” reprezentanții structurilor de forță efectuează fără nici un temei controlul actelor, lucrurilor și automobilelor cetățenilor. Este îngrijorător faptul că în orașul Bender – raion cu regim sporit de securitate, au fost introduse abuziv forțe cu destinație speciale „собр”, la fel dotate cu arme de foc. Drept consecință, populația s-a alarmat, timp de o săptămână s-a atestat un flux sporit de oameni deplasându-se spre malul drept.
Delegația Republicii Moldova a declarat că acțiunile enumerate ale structurilor de forță subordonate Tiraspolului contravin flagrant Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, precum și documentelor Comisiei Unificate de Control și ale Comandamentului Militar Întrunit, care descriu mecanismele de control și de asigurare a regimului Zonei de Securitate.
În context, delegația Chișinăului a propus examinarea în cadrul Comisiei a încălcărilor relevate și luarea unor măsuri eficiente pentru eliminarea ilegalităților și neadmiterea lor pe viitor.
În altă ordine de idei, a fost abordat subiectul privind proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere a porțiunii de drum ,,Bender-Varnița-Cartierul Nordic”, implementarea căruia este preconizată în Zona de Securitate în cadrul Programului „Consolidarea măsurilor de încredere” (CBM5), finanțat de UE și administrat de PNUD. Delegația Republicii Moldova a declarat că susține realizarea proiectului, subliniind necesitatea asigurării liberei circulații și înlăturării posturilor ilegale pe acest traseu.