MAEIE: Cetățenii moldoveni din Afganistan se află într-o locație sigură

MAEIE: Cetățenii moldoveni din Afganistan se află într-o locație sigură

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) continuă eforturile diplomatice pentru evacuarea cetățenilor Republicii Moldova din Afganistan, contractați de ONU, cu ajutorul aeronavei militare de transport a Forțelor Aeriene Române, informează OFICIAL.

Responsabilii din cadrul MAEIE declară că sunt în contact permanent cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe al României pentru coordonarea acțiunilor ce se impun.

„Din cauza condițiilor de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul, accesul cetățenilor spre aeroport nu a putut fi realizat până la acest moment. Partea română a informat că aeronava Forțelor Aeriene Române va staționa în perioada următoare la Islamabad, Pakistan, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea cetățenilor, inclusiv a celor din Republica Moldova, atunci când tranzitul spre aeroport va fi posibil”, susțin cei de la MAEIE.

De cealaltă parte, ministerul declară că cetățenii moldoveni se află într-o locație sigură. „MAEIE evaluează permanent, împreună cu partenerii internaționali, evoluția situației din Afganistan”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

Mihaela Conovali

Share