Liviu Volconovici: Experiența pe care am acumulat-o la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale mi-a pus la încercare multe stări
„Experiența pe care am acumulat-o la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale a fost o provocare frumoasă. Una care m-a scos din spațiul de confort și mi-a pus la încercare multe stări”. Declarația a fost făcută de Liviu Volconovici, astăzi, după ce a fost anunțată eliberarea sa din funcția de ministru, informează Oficial.
Într-o postare pe Facebook, Volconovici a spus că perioada în care a activat la Minister a fost una „în care turațiile echipei mici pe care am avut-o au fost la maximum, însă știm cu toții că „roada nu depinde doar de prașă”.
„Vreau să le mulțumesc atât colegilor din minister, cât și celor din Guvern pentru lucrurile bune pe care le-am făcut împreună. Cu aceeași recunoștință mă adresez și Partidului Democrat care mi-a oferit mandatul politic chiar dacă nu am fost membru al formațiunii. De aici încolo, revin la activitatea mea didactică de la Universitatea Agrară, instituție care ocupă un loc aparte în sufletul și în cariera mea. Sunt împăcat cu faptul că și acolo, prin munca zilnică pe care o vom face alături de corpul didactic vom crește generații de profesioniști care la rândul lor vor aduce progresul în acest domeniu”, a spus el.
Doina Secrieru