Liderul Platformei DA: În apropierea protestului, diversiunile mediatice îndreptate împotriva Platformei DA s-au intensificat

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că, în proximă apropiere de protestul din PMAN din Chișinău, anunțat pentru 26 august, diversiunile mediatice îndreptate împotriva Platformei DA și a liderului acesteia, Andrei Năstase, s-au intensificat, informează Oficial.

În cadrul unei conferințe de presă, Andrei Năstase a declarat că,  după interceptările telefonice, spargerea de conturi personale și de pagini oficiale, pe rețelele de socializare sunt create multiple profiluri și pagini false din numele Platformei DA, al lui Andrei Năstase și a liderilor locali ai formațiunii, de pe care sunt difuzate știri mincinoase.

„Cel mai grav, însă este faptul că ele cheamă la acțiuni ilegale, anticonstituționale și deturnează totalmente mesajul nostru de a ne manifesta masiv, pașnic și determinat împotriva abuzurilor puterii de la Chișinău. Pe această cale denunțăm în temeiul art.262, 263 Cod de procedură penală publicațiile mincinoase apărute recent pe o pagină falsă de Facebook. Adresăm denunțul Procuraturii mun. Chișinău; Direcției de Poliție Chișinău; Serviciului de Informație și Securitate. Platforma DA solicită investigarea faptelor săvârșite de persoane necunoscute, care au creat mai multe pagini în rețeaua de socializare FACEBOOK utilizând denumirea și sigla partidului nostru, dar și numele președintelui Andrei Năstase. Printre ele e și pagina ”Andrei Năstase – primar de Chișinău”, unde în numele nostru sunt plasate mesaje false și denigratoare, inclusiv mesaje care îndeamnă la aplicarea armelor, violenței și instigă la război civil. Cerem demararea imediată a unei investigații minuțioase de către organele competente pentru a identifica persoanele vinovate și a le trage la răspundere penală”, a precizat el.

În context, Andrei Năstase a reiterat apelul de a protesta pașnic, nonviolent, în condițiile legii și a bunelor practici. „Pentru a izbuti în demersurile noastre de democratizare a societății, de stopare a dictaturii instaurate de actuala guvernare, trebuie să fim mai mulți ca niciodată, mai curajoși, mai insistenți, mai perseverenți și mai hotărâți. Nu există lupte ușoare pentru libertate și bunăstare. Aducem la cunoștința tuturor că Platforma DA este posesoare a  paginii Facebook a Platformei DA, a site-ului platformada.md, unica pagină oficială a Președintelui Platformei DA, Andrei Năstase, de pe Facebook este cea marcată cu bifă albastră, acesta având și o pagină de Twitter și, respectiv, Odnoklassniki”, a mai spus Năstase.

Doina Secrieru

Share