Liderul Platformei DA: Cu regret, relaţiile dintre cele două state au fost umbrite de unii sforari corupţi de pe scena politică

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Andrei Năstase, susține că, actul Unirii Basarabiei cu România, votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918, este unul dintre cele mai importante documente istorice româneşti.

Andrei Năstase a declarat că, cu prilejul zilei de 27 martie, Platforma DA reiterează ideea unei apropieri fireşti dintre cele două state – România şi Republica Moldova şi exprimă speranţa că relaţiile bilaterale vor continua să se dezvolte.

„Ajutorul acordat Republicii Moldova de către România pe parcursul anilor este semnificativ. Implicarea României este vizibilă în diverse proiecte de investiţii cum ar fi cele de interconectare energetică şi de alimentare cu gaze naturale, extinderea SMURD în Republica Moldova, cooperarea în domeniul învăţământului (acordarea de burse, renovarea grădiniţelor etc.). Este extrem de important ca România să continue să susțină Republica Moldova pentru a contribui la apropierea ei de Uniunea Europeană, indiferent de mesajele mai mult fariseice ale guvernărilor de aici”, a punctat el.

Platforma DA își exprimă speranţa că „împrumuturile acordate cu bună intenţie Republicii Moldova de către Guvernul României vor continua să fie condiţionate de implementarea reformelor democratice şi eradicarea reală a corupţiei, în special a marii corupții”.

„Potenţialul de colaborare dintre România şi Republica Moldova rămâne extrem de vast şi ne exprimăm intenţia de a-l susţine prin tot ce ne stă în puteri atât timp cât cuvintele excelenţei sale, ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, pronunţate în momentul investiţiei sale, cu privire la precondiţiile de deblocare a împrumutului de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova, rămân valabile: „este nevoie de fapte, nu de declaraţii”. Cu regret, relaţiile dintre cele două state au fost umbrite de unii sforari corupţi de pe scena politică de pe ambele maluri ale Prutului, care şi-au întins mâinile peste acest râu istoric nu pentru a celebra ziua de 27 martie cu fapte în beneficiul populaţiei celor două state, ci pentru a-și spori propriile averi și a consolida rețelele de corupție, compromiţând astfel imaginea şi esenţa valorilor europene. Această tristă realitate trebuie urgent asanată și scoase în vileag conexiunile criminale. Acest fapt ar insufla un nou avânt dezvoltării relaţiilor interumane dintre România şi Republica Moldova”, a precizat Năstase.

În context, Andrei Năstase i-a felicitat pe toți cei pentru care ziua de 27 martie este o sărbătoare românească de suflet. „Ne alăturăm celor care-și propun să contribuie onest la dezvoltarea potențialului enorm pe care-l au relațiile bilaterale dintre România şi Republica Moldova”, a adăugat Năstase.

Maria Roșca

Share