Legislativul a aprobat modificări la legislația privind regimul stării de urgenţă
Legislativul a aprobat, în două lecturi, modificări la Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război.
Din articolul 4 alineatul (2), a fost exclus textul „adoptarea, modificarea sau abrogarea legilor organice şi a legislaţiei electorale”.
Prin completarea articolelor 22, 24 și 25 cu sintagma ”exercită alte atribuţii”, se vor extinde atribuţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale și ale Ministerului Afacerilor Interne, pe durata stării de urgenţă, reieșind din circumstanțele specifice ale fiecărui caz. Extinderea competenţelor instituţiilor responsabile de gestionarea stării de urgenţă se impune pentru ca acestea să poată întreprinde/institui şi alte măsuri de urgenţă după necesitate.
Amendamentele operate au drept scop asigurarea unei gestionări optime şi eficiente a situaţiilor circumscrise ariei de aplicare a prevederilor legii, în contextul pandemiei COVID-19 anunțate de Organizația Mondială a Sănătății.
Andriana Cheptine