Legea Centenarului a fost promulgată de președintele Iohannis, la aproape un an de la adoptarea de către Parlament

Legea Centenarului a fost promulgată de președintele Iohannis, la aproape un an de la adoptarea de către Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri, la aproape un an de la adoptarea, pentru prima dată, în Parlament. Șeful statului a retrimis proiectul Parlamentului, în luna octombrie, pentru căpParlamentarii au greșit datele istorice, în titlul legii.

Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916 — 1918) și Centenarul Marii Uniri a fost adoptată pe 3 mai. În iulie 2017, Curtea Constituțională a României a respins sesizarea privind neconstituționalitatea Legii Centenarului Marii Uniri, depusă de parlamentarii PNL și USR.

Ulterior, șeful statului a cerut Parlamentului reexaminarea acestei legi, solicitare care a fost aprobată de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

”Față de obiectul de reglementare al legii transmise la promulgare, considerăm că indicarea intervalului 1916-1918 nu se circumscrie cu acuratețe faptelor de arme și sacrificiului uman consemnate, de altfel, în documente, lucrări științifice, monumente, memoriale și inscripții, care atestă că acestea au continuat până în anul 1919″, se preciza în cererea de reexaminare a președintelui România.

Deputaţii au eliminat din textul legii articolul care prevede că “Guvernul României va elabora până la data de 31 decembrie 2017, în condiţiile prevăzute la alin. (1), calendarul de activităţi pentru comemorarea Războiului pentru Întregirea Neamului în anul 2018”, deoarece acest termen era depăşit.

Potrivit legii privind Centenarul, pentru perioada 2019 – 2020, în urma consultării şi pe baza propunerilor venite de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din partea altor instituţii, companii de stat, regii autonome, culte religioase legal recunoscute, organizaţii neguvernamentale şi creatori independenţi, Guvernul României va elabora anual, până la data de 30 noiembrie a anului anterior, Programul Naţional de Aniversare a Centenarului, aferent anului următor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

“Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări, ceremonii şi activităţi legate de Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului şi al Marii Uniri. Activităţile din Programul Naţional de Aniversare a Centenarului vor fi finanţate din bugetele autorităţilor publice şi instituţiilor organizatoare. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va selecta activităţile incluse în Programul Naţional de Aniversare a Centenarului pe baza criteriilor stabilite de acesta, privind relevanţa şi încadrarea bugetară a activităţilor propuse”, se arată în actul normativ.

Potrivit acestei legi, se instituie o serie de distincţii naţionale, printre care Medalia Comemorativă “Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” şi Medalia aniversară “Centenarul Marii Uniri”.

“În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se va constitui o Comisie specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată Centenarului”, se mai arată în lege.

sursa: libertatea.ro

Share