La Comrat se va desfășura o adunare populară pe 21 mai
La 21 mai curent, în centrul municipiului Comrat va avea loc o adunare populară, informează OFICIAL.
Activistul civic Mihail Vlah, într-o postare pe Facebook, s-a adresat forțelor politice, organelor locale și asociațiilor obștești să susțină inițiativa.
Potrivit spuselor sale, în cadrul acestui miting se va solicita puterii centrale să oprească procesele de retragere a Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente și să garanteze că țara noastră nu va adera la NATO.
„Asemenea subiecte sensibile pentru societatea moldovenească trebuie să se decidă doar prin referendum național”, au declarat organizatorii mitingului, care au mai precizat că pledează pentru o politică externă echilibrată a Republicii Moldova.
Mai mult, în cadrul întrunirii se va cere autorităților de la Chișinău să înceteze presiunile asupra opoziției, presei și a tuturor celor care critică activitatea partidului de guvernare, precum și încetarea presiunilor asupra Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei, dar și respectarea votului găgăuzilor în turul II al alegerilor Bașcanului.
„Mitingul se va desfășura fără drapele de partid, doar cu drapelele Republicii Moldova și ale UTA Găgăuzia, începând cu ora 13.00”, a precizat Mihail Vlah.
Amintim că, la 21 mai curent, în centrul capitalei se va desfășura Adunarea Națională „Moldova Europeană”, la inițiativa șefului statului, Maia Sandu.