Discuții de nivel înalt la Bruxelles! Iată cu cine s-a întâlnit Pavel Filip!

Discuții de nivel înalt la Bruxelles! Iată cu cine s-a întâlnit Pavel Filip!

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, aflându-se în Bruxelles la Summit-ul Parteneriatului Estic, a avut mai multe întâlniri, transmite Oficial.

Premierul a avut o întrevedere cu Premierul Republicii Slovenia, Miroslav Cerar. Tematica întâlnirii a cuprins aspecte privind relaţiile bilaterale moldo-slovene, afacerile europene, cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi subiecte privind securitatea regională. Părțile au apreciat dialogul existent între cele două ţări, pledând pentru intensificarea acestuia în diverse domenii. De asemenea, în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, Premierul Pavel Filip a adus mulţumiri omologului său sloven pentru disponibilitatea de a sprijini țara noastră în continuare în implementarea agendei de reforme.

De asemenea, Prim-ministrul Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Premierul Regatului Suediei, Stefan Löfven, în contextul celui de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic. În cadrul discuțiilor, oficialii au remarcat caracterul ascendent al dialogului moldo-suedez, confirmat inclusiv prin frecvenţa vizitelor şi întrevederilor bilaterale. Pavel Filip a exprimat gratitudine pentru suportul constant acordat ţării noastre de către Regatul Suediei în cadrul instituţiilor europene, dar și pe dimensiunea bilaterală.

Pavel Filip s-a întâlnit și cu Prim-ministrul Republicii Estonia, Jüri Ratas. Discuțiile oficialilor au vizat obiectivele trasate în vederea extinderii cooperării în domeniile de interes reciproc. Prim-ministrul Pavel Filip a mulţumit părţii estoniene pentru susţinerea parcursului european al ţării noastre, dar și pentru acordarea asistenței la nivel bilateral, accentuând importanța schimbului de experienţă dintre state pentru obţinerea rezultatelor concrete în beneficiul cetăţenilor.

De asemenea a avut o întrevedere cu Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Vicepreședinte al Comisiei Europene. Discuţiile dintre oficiali s-au axat pe evoluţiile interne din Republica Moldova, inclusiv principalele realizări obţinute în implementarea prevederilor Acordului de Asociere, precum şi ale Agendei de Asociere pentru 2017-2019. În context, părțile au salutat deciziile de acordare a asistenței macrofinanciare și a suportului bugetar țării noastre.

Doina Secrieru

Share