Năstase, la Bruxelles: Dacă nu vor fi respectate acele condiționalități dure, cele 100 de milioane de euro nu vor ajunge la Chișinău

Năstase, la Bruxelles: Dacă nu vor fi respectate acele condiționalități dure, cele 100 de milioane de euro nu vor ajunge la Chișinău

Aflat la întâlnirea liderilor Parteneriatului Estic din familia EPP, desfășurată ieri la Bruxelles, președintele Platformei DA, Andrei Năstase a venit cu precizări vizavi de semnarea de ieri a Memorandumului de Înțelegere dintre Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară de 100 milioane de euro, transmite Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, Andrei Năstase susține că „guvernarea, semnând Memorandumul, a intrat în spațiul de vizibilitate internațional și orice devieri de la angajamentele asumate vor fi tratate ca atare. Dacă până acum mai exista loc de manevre în procesul de negocieri, după asumarea în scris a condițiilor UE, inclusiv a celor politice legate și de sistemul mixt, guvernarea nu-și mai poate termite luxul de a deroga de la propriile angajamente”.

Totodată, liderul Platformei DA susține că condiționalitățile sub care și-a pus semnătura premierul Filip sunt foarte dure și practic contravin intereselor regimului Plahotniuc.

„În cazul în care acestea nu vor fi respectate întocmai, banii nu vor ajunge la Chișinău. Concluzia este, așadar, exact inversă declarațiilor făcute de media controlată de Plahotniuc: UE nu deblochează finanțarea decât dacă guvernarea va îndeplini atât condiționalitățile tehnice, cât și cele politice, până la evaluarea Comisiei Europene din luna februarie. Aveți trei luni să faceți ceea ce nu ați făcut în 8 ani de zile”, a concluzionat Andrei Năstase.

Liderul Platformei DA a menționat în cadrul întâlnirii liderilor EPP din Parteneriatul Estic și despre misiunea partidelor de opoziție de a asigura alternativa democratică pro-europeană la actuala clasă politică coruptă și duplicitară. Odată creând coaliția de guvernare, Andrei Năstase a prezentat viziunea Platformei DA pentru reformarea țării, inclusiv aprofundarea cooperării Republicii Moldova cu UE în domeniul energetic, comerț, educație, transporturi, precum și o colaborare mai strânsă în sfera digitală, cum ar fi reducerea tarifelor de roaming.

Întâlnirea liderilor din Parteneriatul Estic a avut loc în contextul celui de-al V-lea Summit al Parteneriatului Estic, desfășurat zilele acestea la Bruxelles.

 

Doina Secrieru

Share