Ion Sula s-a întâlnit cu Directorul general al NDI Moldova

Ion Sula s-a întâlnit cu Directorul general al NDI Moldova

Președintele Partidul Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, s-a întâlnit astăzi cu Directorul general al Institutului Național Democratic din Moldova (NDI Moldova), Martin Angeby.

Părțile au discutat despre situația social-politică din Republica Moldova, rezultatele alegerilor locale generale și planurile de viitor ale Partidului Social Democrat European.

Ion Sula a reiterat angajamentul proeuropean ferm al PSDE și a vorbit despre acțiunile întreprinse în vederea consolidării unui pol social-democrat european în Republica Moldova.

„Considerăm imperios necesar ca întreaga clasă politică și societatea civilă, indiferent de propriile viziuni și particularități, să încheie un pact național în jurul ideii de integrare europeană, astfel încât să muncim cu toții la realizarea dezideratului nostru european”, a declarat liderul social-democrat.

În context, Ion Sula a felicitat reprezentanții NDI Moldova cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate în țara noastră și a mulțumit pentru susținerea acordată în promovarea statului de drept și a valorilor democratice. Totodată, liderul social-democrat a exprimat recunoștință pentru asistența din partea NDI Moldova în sporirea calităților profesionale ale primarilor, consilierilor, femeilor și tinerilor care fac parte din echipa PSDE. Părțile au convenit să continue trainingurile pentru membrii PSDE și în anul 2024.

La întrevedere au mai participat Eremei Priseajniuc, vicepreședinte PSDE și Cirimpei Corneliu, manager de program, NDI Moldova.

Share