Ion Sula – prezentat colectivului ANSA: Împreună cu echipa, voi întreprinde toate acțiunile necesare
Directorul General interimar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Ion Sula, a fost prezentat colectivului instituției de către Secretarul General al Guvernului, Lilia Palii, transmite Oficial.
Ion Sula a mulțumit Guvernului pentru încrederea acordată și, conștientizând rolul Agenției pentru Republica Moldova, a dat asigurări că, împreună cu echipa, vor fi întreprinse toate acțiunile necesare și va fi depus întreg efortul necesar pentru ca ANSA să facă față sarcinilor.
„Noul Director General interimar a atenționat colectivul Agenției despre responsabilitățile care le revin fiecăruia și a asigurat că toți colegii vor avea susținerea lui deplină în continuarea politicilor curente și în elaborarea celor pe termen lung”, se spune într-un comunicat de presă.
Amintim că, anterior Ion Sula a îndeplinit funcția de Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, în perioada februarie 2015 – ianuarie 2016. De asemenea, a fost Director General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor între anii 2014-2015, iar între 2013-2014 – vice-ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Anterior, între 2009 și 2013, el a mai activat în cadrul Ministerului Agriculturii în Direcția generală de dezvoltare a politicilor sectoriale și siguranța alimentelor și Direcția de politici de piață a produselor de origine vegetală.
Amintim că, fostul Director General ANSA, Gheorghe Gaberi, a scris cerere de eliberare din funcție, invocând motive personale.
Doina Secrieru