Ion Sula a avut prima întâlnire cu colegi din teritoriu. A mers în sudul țării
Președintele Partidului Social Democrat din Moldova (PSDE), Ion Sula, a avut prima întâlnire în teritoriu cu echipele din Cantemir, informează OFICIAL.
Temele de discuție au vizat actualitatea politică și social-economică din țară, cele mai stringente probleme cu care se confruntă astăzi cetățenii, planurile PSDE pentru viitorul apropiat, inclusiv pregătirile pentru cel mai important eveniment al acestui an – alegerile locale generale.
„Membrii echipei PSDE Cantemir s-au arătat siguri că partidul va lua un rezultat bun la alegerile locale, deoarece are în echipă oameni profesioniști, competenți și buni gospodari, care au demonstrat de-a lungul timpului că pot face lucruri concrete pentru localitățile lor”, se spune într-un comunicat de presă.
Președintele Ion Sula a mulțumit echipei PSDE Cantemir pentru activitatea de zi cu zi și implicare, exprimându-și încrederea că cetățenii vor ști să facă diferența dintre vorbe și fapte, acordând vot de încredere profesioniștilor din PSDE.
La alegerile locale generale din 2019, la Cantemir, Partidul Social Democrat European(PDM) a obținut 5 mandate de primar, 6- de consilieri raionali și 52- de consilieri locali. Președintele OT PSDE Cantemir, Andrei Ciobanu, este vicepreședinte al raionului.