Ion Chicu: Activitatea ANSC este foarte importantă, dar și „interesantă”

Ion Chicu: Activitatea ANSC este foarte importantă, dar și „interesantă”

Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a lansat un apel către opoziția parlamentară – să intervină în procesul examinării acestui proiect ilegal, informează OFICIAL.

„Astăzi, PAS va încerca să aprobe în Parlament un nou Director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. ANSC este instituția la care se adresează agenții economici – participanți la licitațiile pentru achiziții publice, care nu sunt de acord cu rezultatele concursurilor respective, desfășurate de instituțiile statului. Iar, deoarece, statul cheltuie zeci de miliarde de lei pe an pentru achiziții publice, activitatea ANSC este foarte importantă, dar și “interesantă” pentru analfabeții corupți din PAS.

După cum gruparea PAS deja ne-a obișnuit când organizează concursurile pentru deținerea unei funcții publice, și în acest caz o fac cu încălcarea flagrantă a legislației. Legea 131 a achizițiilor publice stabilește clar, că o persoană poate ocupa funcția de Consilier al ANSC doar pe durata unui singur mandat de 7 ani. Evident, aceasta este valabil și pentru Directorul general al structurii, care este obligatoriu și Consilier. Cu toate acestea, gruparea PAS va vota astăzi în această o funcție pentru un mandat de 7 ani, o persoană, care se află la finalul mandatului de Consilier, care în conformitate cu Art. 81 al Legii 131, nu poate fi reînoit” – a declarat politicianul.

Totodată, Ion Chicu a amintit că „precedentul director al ANSC, numit de PAS, a fost alungat de colectiv, pentru că era total analfabet”.

Share