Curtea de Conturi are un nou membru
Alexandru Munteanu a fost numit de Parlament în funcția de membru al Curții de Conturi, pe o perioadă de cinci ani. Prin aceeași hotărâre, legislativul a constatat încetarea mandatului de membru al Curții de Conturi al lui Andrei Munteanu în urma expirării termenului pentru care a fost numit.
De menționat că Alexandru Munteanu a fost desemnat câștigător al concursului public pentru ocuparea funcției de membru al Curții de Conturi.
În conformitate cu Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, membrii instituției se numesc de Parlament cu votul majorității deputaților aleși, pe un termen de cinci ani, la propunerea Președintelui Curții de Conturi.