(INTERVIU) Igor Corman: În aceşti 8 ani, am ştiut să facem faţă sarcinilor trasate, ceea ce mă face mândru de echipa pe care am onoarea să o conduc
Interviu cu administratorul Sumitomo Electric Bordnetze Moldova, Igor Corman, cu ocazia a 8 ani de activitate a companiei în Republica Moldova
T: Domnule Director, SEBN MD marchează 8 ani de activitate în Moldova. Ce au reprezentat aceşti ani pentru compania pe care o conduceţi?
I.C.: În aceşti ani, SEBN Moldova s-a afirmat atât în cadrul grupului SEBN SE, cât și pe piața locală, ca un partener/agent economic competitiv, dinamic și responsabil. Grație forței de muncă calificate, echipamentelor noi și tehnologiilor moderne, SEBN Moldova a înregistrat continuu performanțe la nivel de indicatori de producție.
Totodată, nu pot să nu remarc că, în aceşti 8 ani, am reuşit să ne dezvoltăm permanent, indiferent de provocările cu care ne-am confruntat: am sporit mereu indicatorii de producţie de bază, am construit o echipă frumoasă de adevăraţi profesionişti, am contribuit la dezvoltarea localităţilor în care ne desfăşurăm activitatea, dar şi la bugetul Republicii Moldova.
Cred că ar fi cazul să amintesc aici de valoarea investițiilor totale – 47 mln. de euro, dar şi de suma totală a taxelor și impozitelor achitate la bugetul de stat – peste 620 mln. de lei. De asemenea, aş menţiona că exportul anual al companiei a atins în anul financiar precedent cifra de circa de 95 mln. euro. Numărul angajaţilor este de circa 3300 persoane, ceea ce, pentru mine personal, este un indicator îmbucurător, deoarece vorbim de oameni care au loc un loc de muncă stabil, în condiţii bune, acasă.
În aceşti 8 ani, am ştiut să facem faţă sarcinilor trasate, ceea ce mă face mândru de echipa pe care am onoarea să o conduc.
T: Cum apreciază investitorii germani şi niponi investiţia care au făcut-o în Republica Moldova acum 8 ani?
I.C.: Remarc cu satisfacţie că am îndreptățit așteptările investitorilor noștri, materializând obiectivele trasate în două din cele mai moderne fabrici din industria automotive din Republica Moldova, din Orhei și Strășeni, în instruirea și integrarea a peste 3300 de angajați din peste 220 de localități. Am crescut, ne-am dezvoltat și continuăm să perseverăm în atingerea indicatorilor de producție planificați și atragerea de noi proiecte şi acest lucru este apreciat de investitori.
În general, fiind parte a unui grup internaţional puternic, cum este SEBN SE, eşti pur şi simplu obligat să respecţi anumiţi indicatori, să te aliniezi standardelor generale care caracterizează grupul. Şi noi asta facem. O marjă oarecare există, dar evident nu putem vorbi de diferenţe majore.
T: Care, în opinia dvs., au fost cele mai mari realizări ale SEBN MD de până acum?
I.C.: Voi aminti şi cu această ocazie de cele două mari proiecte implementate de SEBN MD. Ne-am început activitatea în Republica Moldova la Orhei cu proiectul privind producția de module pentru Volkswagen T6PA. Din 2021, acest proiect se implementează și într-o locaţie nouă – fabrica din Străşeni. Al doilea proiect – Skoda 38X – se implementează la fabrica de la Orhei, începând cu luna noiembrie 2021. Aceste două proiecte sunt o mare mândrie pentru noi, or, reuşim nu doar să demonstrăm că putem lucra la cele mai înalte nivele de calitate, făcând faţă sarcinilor trasate de investitori, dar şi ne mai bucurăm de faptul că producţia noastră înzestrează automobile care circulă în întreaga lume. Apropo de calitate, recent SEBN MD a fost plasată pe locul întâi la nivel mondial printre toate companiile grupului SWS, din care face parte și grupul nostru SEBN SE.
Dincolo de aceste două proiecte, noi considerăm că o mare realizare este colectivul de profesionişti pe care am reuşit să-l consolidăm. O altă realizare este, după cum spuneam, faptul că am reuşit să ne impunem atât în cadrul grupului internaţional din care facem parte, cât şi la nivelul economiei Republicii Moldova.
T: Aţi întâmpinat şi careva probleme în această perioadă? Dacă da, care au fost acestea şi în ce măsură aţi reuşit să le faceţi faţă?
I.C.: Aceşti ani, într-adevăr, au fost marcaţi de provocări serioase. Eu nu le-aş numi probleme, ci, mai degrabă, provocări. Cele mai mari dintre ele au fost pandemia COVID-19, criza de semiconductoare, fluctuația volumelor de producție, fluctuația de personal, inflația, războiul din Ucraina și criza energetică. Tot aici cred că ar trebui să amintesc şi de o situaţie regretabilă ce a apărut ca urmare a interpretărilor eronate şi tendenţioase din partea unei importante instituţii de stat, decizia căreia am fost nevoiți s-o atacăm în instanțele de judecată. Dar, deoarece acesta e un interviu aniversar, nu voi intra în alte detalii la această temă.
Ceea ce pot spune cu certitudine este că echipa noastră de management a știut să trateze aceste provocări nu doar ca pe probleme, ci şi ca oportunități, iar aceasta ne-a permis să excelăm la nivel de performanțe, să fim competitivi și să avem perspective de viitor.
T: Ce puteţi spune despre colectivul pe care aţi reuşit să-l consolidaţi la fabrică în aceşti 8 ani?
I.C.: Chiar dacă, după cum spuneam mai devreme, am reuşit să construim o echipă de adevăraţi profesionişti, nu pot trece cu vederea faptul că, în cazul companiei noastre, recrutarea și selectarea angajaţilor este un proces continuu, iar factorul principal care condiționează procesul este fluctuația personalului. Oamenii pleacă peste hotare, fie în căutarea unui venit mai mare, fie pentru întregirea familiei, iar acest fenomen nu poate fi oprit.
În general, pe această dimensiune noi pornim de la ideea că oamenii sunt interesaţi să aibă un loc de muncă în condiții bune şi noi îl oferim. Avem o fabrică modernă, cu condiții de muncă foarte bune – începând de la temperatură constantă, indiferent că este vară sau iarnă, cantina unde angajaţii sunt asiguraţi cu hrană din contul companiei şi terminând cu transportul gratuit pus la dispoziție de către noi. Pe lângă acesta, avem și alte facilități cum ar fi, spre exemplu, cabinetul medical din incinta fabricii, unde angajații beneficiază de asistența medicală necesară, pe loc. În afară de aceasta, oferim și salarii motivante, în continuă creștere, raportate la performanța individuală a fiecărui angajat. Începând cu 1 aprilie 2023, salariul minim la SEBN MD este de 10 000 lei.
Pot afirma cu certitudine că, la fabrica de cablaje SEBN MD se investeşte în oameni.
T: Ce provocări stau acum în faţa SEBN MD?
I.C.: Cea mai mare provocare pentru orice unitate economică din Moldova rămâne conflictul armat din regiune, pentru că doar în condiții de pace și stabilitate, clienții își extind portofoliile și cresc volumele, furnizorii livrează în regim normal, iar noi producem la capacitate la maximă cu respectarea termenilor de livrare.
T: Ce aşteptări aveţi legate de următorul an de activitate în Moldova?
I.C.: În anul care vine planificăm relocarea unor proiecte noi, în locul celor care expiră, pentru a menține capacitățile și locurile de muncă create. Fiind o companie care se ghidează în activitatea sa de reguli şi standarde clare, SEBN MD are planificate activităţile pe ani înainte. Anul viitor nu este o excepţie din acest punct de vedere, noi având indicatori strict stabiliţi şi pe care, cu siguranţă, îi vom înregistra.
Dar, făcând abstracţie de planuri şi vorbind de unele aşteptări, sigur mi-aş dori ca în anul următor să fim mai puţin afectaţi de fluctuaţia de personal şi să avem mai multă claritate privind regulile de joc. Spre exemplu, pentru noi este de o importanţă primordială păstrarea regimului vamal pentru rezidenţi în ZEL, ca să putem onora obligațiile de a livra la timp clienților noștri. Pe lângă aceasta, e normal ca regulile de joc să fie aceleaşi ca şi în momentul în care s-a luat decizia de a veni pe piaţa Republicii Moldova. Dar, iarăşi, acest lucru nu depinde de noi şi eu pot doar să formulez o aşteptare, o doleanţă.
În rest, pot spune că e important să existe o minimă stabilitate şi previzibilitate. Or, aceste două componente sunt extrem de importante pentru business, în general, dar şi pentru compania noastră, în particular.