Intervențiile R. Moldova privind fluxul de refugiați din Ucraina au fost discutate la Forumul Economic Mondial de la Davos

Intervențiile R. Moldova privind fluxul de refugiați din Ucraina au fost discutate la Forumul Economic Mondial de la Davos

Acțiunile ce urmează a fi întreprinse la nivel global, pentru a răspunde consecințelor umanitare generate de războiul din Ucraina, au fost discutate, astăzi, la panelul privind gestionarea fluxului migrațional din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o intervenție în care s-a referit la răspunsul prompt al autorităților de la Chișinău și deciziile luate la nivel național pentru gestionarea crizei refugiaților, informează OFICIAL.

Șeful Executivului a subliniat că, de la începutul conflictului militar, aproape jumătate de milion de refugiați ucraineni au intrat în Republica Moldova și peste 90 de mii de persoane au decis să rămână în țara noastră. Modul în care au reacționat instituțiile statului, implicarea rapidă a partenerilor internaționali, dar și mobilizarea de care a dat dovadă societatea moldovenească – toate au demonstrat că, prin efort comun, chiar și în condiții financiare dificile, criza poate fi gestionată cu succes.

„Odată cu declanșarea războiului, eram conștienți că trebuie să acționăm imediat. Instituțiile statului au reacționat în mod exemplar, luând decizii necesare pentru facilitarea accesului ucrainenilor pe teritoriul Republicii Moldova. Aceștia au putut intra în țara noastră chiar și în baza unor documente expirate, au primit suport și din partea voluntarilor, au fost cazați, asigurați cu hrană și produsele necesare. Ulterior, ne-am concentrat pe măsurile de susținere și integrare socială a refugiaților, prin asigurarea accesului la educație și piața muncii. În tot acest timp, am văzut o coordonare eficientă între instituțiile naționale, organizațiile non-guvernamentale și cetățenii. Noi am demonstrat că Republica Moldova este o țară mică cu suflet mare și sunt mândră de modul în care oamenii din țara mea au acționat pentru a ajuta refugiații”, a spus Natalia Gavrilița.

În același timp, Prim-ministrul a apreciat sprijinul pe care l-a primit Republica Moldova din partea comunității internaționale, accentuând că țara noastră mizează în continuare pe un suport consistent și investiții strategice care ar contribui la creșterea rezilienței economice. Potrivit premierului, susținerea Uniunii Europene este decisivă pentru viitorul țării și realizarea obiectivelor setate de Executiv. „Vom depune efort în continuare pentru a realiza parcursul nostru european. Suntem un popor cu valori europene, iar integrarea europeană este pentru noi o cale spre stabilitate și dezvoltare”, a menționat șeful Executivului.

Prim-ministrul a vorbit și despre politica migrațională a țării noastre, menționând că autoritățile vor continua să lucreze la debirocratizarea procesului de angajare în câmpul muncii și atragerea moldovenilor din diasporă. Vor fi întreprinse acțiuni pentru a spori atractivitatea investițională a țării noastre și a crea cât mai multe locuri de muncă.

„Vom crea condițiile necesare pentru ca moldovenii din diasporă să revină acasă pentru a schimba destinul economic al țării noastre”, a subliniat Premierul.

Share