Ilan Șor, către PAS: Tot rușii sunt de vină că nu sunt lemne în țară?
Pe lângă faptul că a creat o criză a gazelor fără precedent, guvernarea PAS lasă acum moldovenii și fără lemne de foc. Reacția vine din partea liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care semnalează o problemă extrem de acută, pe care o resimt în special cetățenii din sate și anume deficitul de lemne. Asta în condițiile în care acestea nu sunt practic de găsit, iar prețul lor este de trei ori mai mare decât acum un an.
Într-o postare pe Facebook, Ilan Șor atrage atenția că, în scurt timp va începe sezonul rece, iar moldovenii riscă să înghețe în case.
„Gazul se scumpește de la o lună la alta și există riscul să rămânem în genere fără gaze la toamnă. Lumea a intrat deja în incapacitate de plată a facturilor, iar mulți consumatori au fost deconectați din cauza datoriilor. Culmea este că, și în aceste condiții dramatice, Maia Sandu și toată clica ei de incompetenți refuză ostentativ să meargă în Rusia și să renegocieze acel acord dezastruos, semnat de „dominatorul” Spânu, anul trecut, care ne-a adus țara la colaps. Mai mult, Maia Sandu merge peste hotare, pe la diferite forumuri, în care critică Rusia”, se spune în postare.
Politicianul mai atrage atenția că problema constă nu doar în lipsa totală de inițiativă în privința alimentării țării cu gaze naturale. O situație la fel de complicată este și în cazul oamenilor din sate, care își încălzesc casele cu lemne.
„Lemnele nu sunt de găsit, au dispărut de pe piață sau au ajuns să coste atât de mult, încât nici cetățenii cu venituri medii, nemaivorbind despre pensionari și alte persoane social-vulnerabile, nu și le pot permite. Mai mult decât atât, acești nenorociți au emis o decizie prin care limitează la trei metri steri volumul de lemne pe care pot să-l procure moldovenii în condiții facilitare. În plus, interzic transportarea lemnelor între orele 23:00 și 06:00. Asta chiar n-are nicio logică. Degrabă, și să respirăm va trebui pe grafic. Atâta bătaie de joc chiar n-am mai văzut”, scrie Ilan Șor.
Potrivit lui, în momentul de față, majoritatea absolută a moldovenilor caută disperat lemne și nu le găsește.
„Aici nu mai depindem de Rusia sau de alte țări. Aici depindem de capacitatea statului de a asigura populația cu volumul necesar de lemne, astfel încât oamenii să nu înghețe la iarnă. Dar ei, cei din PAS nu fac nimic să rezolve această problemă. Ce face Gavrilița, ce face Maia Sandu, în afară de faptul că se plimbă pe banii cetățenilor în străinătate? Vă spun eu: nimic. Pentru că lor nu le pasă de problemele oamenilor noștri”, se mai spune în postarea publicată de Ilan Șor.