Igor Grosu și Ambasadorul Ucrainei au discutat gestionarea crizei energetice
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko. Discuția s-a axat pe subiecte de actualitate, printre care evenimentele din regiune și provocările de securitate cu care se confruntă ambele țări.
Oficialii au mai discutat despre gestionarea crizei energetice din ambele țări, care a fost provocată de atacurile cu rachete a Rusiei asupra obiectelor de infrastructură energetică a Ucrainei. ”Aceste provocări escaladează în continuare riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Va fi o iarnă complicată, dar prin unitate și alături de prieteni, suntem siguri că vom trece peste ea”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În cadrul discuțiilor, șeful legislativului a felicitat poporul ucrainean pentru eliberarea orașului Herson, care reprezintă o nouă victorie în fața agresiunii ruse.
”Republica Moldova din prima zi a condamnat acest război, suntem alături de poporul ucrainean și de fiecare data am spus că respectăm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Nu recunoaștem anexarea Crimeei și a teritoriilor sale din Est de către Federația Rusă”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.