Igor Dodon a întreprins o vizită la blocul prăbușit din Otaci: „Conform estimărilor prealabile, au fost câteva cauze”

Igor Dodon a întreprins o vizită la blocul prăbușit din Otaci: „Conform estimărilor prealabile, au fost câteva cauze”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi dimineață, a întreprins o vizită în orașul Otaci, la nordul țării, pentru a afla la fața locului toate circumstanțele și consecințele prăbușirii blocului cu 9 etaje, informează OFICIAL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a anunțat că a prezidat o ședință operativă cu participarea administrației raionale și orășenești și a conducerii Direcției locale pentru situații de urgență.

„Am comunicat cu oamenii care au fost evacuați din acest bloc. Conform estimărilor prealabile, au fost câteva cauze, inclusiv darea în exploatare a blocului cu diverse încălcări, acumularea permanentă a apei în subsol și modificările neautorizate în construcția blocului – demolarea parțială a pereților de bază de către unii locatari. Potrivit afirmațiilor reprezentanților Direcției Situații de Urgență, cel mai probabil, blocul va fi demolat. Locatarii au fost evacuați la timp de către autoritățile locale, înainte de prăbușire, fiindcă pe pereții clădirii au apărut crăpături vizibile. În total, în bloc sunt 36 de apartamente, au fost evacuate 18 familii – 51 de persoane, inclusiv 11 copii. Cu părere de bine, nimeni nu a avut de suferit. La momentul dat, sarcina primordială a autorităților locale și a celor centrale este plasarea temporară a locatarilor evacuați și identificarea noilor locuințe. O parte din ei se află la rude, ceilalți au fost cazați în instituții sociale”, a scris șeful statului.

Potrivit lui Dodon, statul îi va asigura pe toți sinistrații cu locuințe permanente.

„În acest scop, examinăm diferite variante, inclusiv compensarea locuințelor distruse, la prețuri de piață, pentru procurarea noilor apartamente. De asemenea, consider că este necesară efectuarea unei inspecții a blocurilor cu multe etaje, de aceeași serie, în toate localitățile Republicii Moldova. Direcțiile pentru situații de urgență și autoritățile locale trebuie să se ocupe de aceasta în regim de urgență”, a scris Dodon.

65213515_3339514876074494_9104336627404111872_o

65117972_3339515989407716_445251636009369600_o

65057108_3339515839407731_5048307712224395264_o

65042984_3339515242741124_5051292237753745408_o

64623981_3339515812741067_4159907178884366336_n

64503350_3339515652741083_3860539196619882496_o

Andriana Cheptine

Share