Iată cine e candidatul Partidului „Șor” la alegerile parlamentare noi în circumscripția nr.38!

Iată cine e candidatul Partidului „Șor” la alegerile parlamentare noi în circumscripția nr.38!

Partidul Politic „Șor” a anunțat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, numele candidatului desemnat la alegerile parlamentare noi din circumscripția nr. 38, Hâncești, transmite OFICIAL.

Potrivit liderului partidului, Ilan Șor, candidatul Partidului „Șor” este vicepreședintele partidului, Vitalie Balinschi.

„Sunt convins că vom învinge. Sunt convins că imediat după alegeri viața cetățenilor din circumscripția nr. 38 va deveni mai bună. Am decis să participăm pentru că noi știm că oamenii au speranța că vom putea să le schimbăm viața. Vitalie Balinschi este omul care a participat la orice proiect pe care l-am implementat în Orhei și știe cum au fost îndeplinite”, a spus Ilan Șor, într-o intervenție live.

La rândul său, Vitalie Balinschi a declarat că este gata să devină deputat pentru fiecare cetățean din circumscripția nr. 38.

„Exprim recunoștință pentru încrederea acordată de Președintele partidului, dar și de întreagă echipă a Partidului „Șor”. Oamenii așteaptă conducători care să le schimbe viața în bine. Partidul „Șor” a dovedit prin acțiuni concrete că promisiunile le îndeplinește. Sunt pregătit să implementez proiectele sociale și de infrastructură în Hâncești, la fel ca în Orhei”, a spus Vitalie Balinschi.

De asemenea, candidatul desemnat a spus că, Consiliul electoral de circumscripție electorală Hâncești a înregistrat grupul de inițiativă și vor merge în teritoriu pentru a colecta semnăturile necesare pentru a fi înregistrat în cursa electorală.

Cristina Parfeni

Share