Iată ce a convenit Premierul RM cu președintele „Gazprom”, la Moscova!

Iată ce a convenit Premierul RM cu președintele „Gazprom”, la Moscova!

Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat oficiul „Gazprom” din Moscova, unde a fost întâlnit de conducerea corporației, în frunte cu președintele Alexei Miller, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, pe durata ședinței, părțile au discutat un șir de subiecte importante, precum alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova, achitările pentru gazele consumate, dar și implementarea pachetului energetic III.

În context, Alexei Miller a menționat că, în prezent, „Moldovagaz” achită consumul curent în măsură deplină.

În continuare, președintele „Gazprom” a descris scenariile tehnice existente de furnizare a gazelor naturale în RM, inclusiv prin România și Bulgaria, și a menționat că acestea pot asigura necesitățile naționale.

Prim-ministrul i-a mulțumit lui Alexei Miller pentru o informare detaliată, apreciind optimismul și deschiderea conducerii „Gazprom”.

Premierul Chicu a precizat: „nu vom admite creșterea tarifelor pentru gazele naturale și vă mulțumim pentru deschiderea în negocierea condițiilor de furnizare”.

În finalul discuției, părțile au convenit să fie realizate un set de măsuri, care să asigure furnizarea continuă a gazelor consumatorilor din RM.

Cristina Pendea

Share