Guvernul R. Moldova a aprobat inițierea negocierilor cu Guvernul Republicii Federale Germania privind un acord de 8,6 milioane euro

Guvernul R. Moldova a aprobat inițierea negocierilor cu Guvernul Republicii Federale Germania privind un acord de 8,6 milioane euro

Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi inițierea negocierilor cu Guvernul Republicii Federale Germania privind semnarea unui acord în valoare de 8,6 milioane euro, transmite OFICIAL.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, acordul prevede acordarea asistenței tehnice adiționale, în valoare de 8,6 milioane euro, pentru finanțarea următoarelor proiecte în derulare: modernizarea serviciilor publice locale, combaterea și prevenirea corupției, consilierea Guvernului Republicii Moldova în domeniul politicii economice, precum și fonduri pentru studii și specialiști.

„Acordul are drept scop final combaterea sărăciei și dezvoltarea economică, socială și ecologică a Republicii Moldova. Astfel, statele se angajează în vederea realizării unei dezvoltări globale durabile, exprimată în aceeași măsură prin eficacitate economică, justiție socială, sustenabilitate ecologică și bună guvernare”, a conchis Ministrul Finanțelor.

De menționat că, autoritatea împuternicită de către Guvernul Republicii Federale Germane să implementeze tratatul respectiv este Agenția de cooperare Internațională a Germaniei.

Cristina Pendea

Share