Grupul de lucru privind asigurarea funcţionalităţii UTA Găgăuzia – în prima ședință din noua sesiune

Grupul de lucru privind asigurarea funcţionalităţii UTA Găgăuzia – în prima ședință din noua sesiune

Grupul de lucru privind asigurarea funcţionalităţii UTA Găgăuzia s-a convocat, astăzi, în prima ședință din cadrul sesiunii de primăvară 2020 a Parlamentului Republicii Moldova, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, la ședință a participat Speakerul Zinaida Greceanîi, membrii delegați ai fracțiunilor parlamentare, reprezentanții Adunării Populare a UTA Gagauzia, reprezentanți ai Ambasadei Suediei în Moldova și ai Organizației internaționale Crisis Management Initiative (CMI).

„Zinaida Greceanîi a salutat convocarea Grupului de lucru, apreciind activitatea acestuia și mulțumind experților pentru susținerea acordată. Speakerul a îndemnat membrii să adopte o abordare constructivă și pe viitor pentru o funcționare eficientă. A fost sugerată oportunitatea atragerii specialiștilor din cadrul comisiilor permanente ale Parlamentului, instituțiilor guvernamentale de resort, pentru o activitate mai productivă. Membrii Grupului au convenit să recapituleze activitatea de până acum a acestuia, urmând să le fie prezentate rapoartele, regulamentul actualizat, proiectele de lege aflate în proces de examinare. De asemenea, deputații vor conveni asupra agendei, planului de întâlniri formale și informale, obiectivelor și direcțiilor de lucru”, se spune în comunicat.

În cadrul ședinței, Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a fost desemnat co-președinte al Grupului din partea Parlamentului țării. Din partea Adunării Populare a Găgăuziei co-președinte este membrul acesteia Gheorghe Leiciu.

„Grupul de lucru pentru asigurarea funcționalității UTA Găgăuzia și a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu UTA Găgăuzia, compus dintre deputați ai Parlamentului și ai Adunării Populare a Găgăuziei a fost creat în noiembrie 2015, la inițiativa Președintelui Parlamentului. Scopul activității Grupului este de a îmbunătăți funcționarea autonomiei găgăuze în cadrul constituțional al Republicii Moldova, având la bază Legea privind statutul special al Găgăuziei din anul 1994. Dialogul între deputații Parlamentului și ai Adunării Populare a Găgăuziei este facilitat de către Crisis Management Initiative (CMI). CMI este o organizație non-profit, fondată de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, ex-președintele Finlandei Martti Ahtisaari în 2000. Eforturile organizației sunt îndreptate spre prevenirea și soluționarea conflictelor și menținerea unei păci durabile, cu programe regionale în țări din Europa de Est, Orientul Mijlociu și Africa. În Moldova CMI lucrează cu deputați din Chișinău și reprezentații Adunării Populare de la Comrat pentru a spori încrederea prin intermediul unor întâlniri neformale regulate, discuţii, ateliere şi vizite de studiu, pentru a creşte capacitatea acestora de a se implica în procesul de rezolvare a problemelor şi un dialog durabil”, se mai spun în comunicat.

Andriana Cheptine

Share