Gherman și Mogherini au discutat la Bruxelles. Află ce!

Gherman și Mogherini au discutat la Bruxelles. Află ce!

Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Vice-președinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini.

În cadrul întrevederii, părţile au evaluat progresul Republicii Moldova în implementarea agendei de integrare europeană și rezultatele reformelor realizate în contextul punerii în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere RM-UE.

De asemenea, oficialii s-au referit la situația politică internă din Republica Moldova, precum şi la cea regională. În particular, a fost abordată cooperarea moldo-comunitară în domeniul Politicii Comune de Securitate şi de Apărare, precum și participarea Republicii Moldova la misiunile sub egida Uniunii Europene.

Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a informat partenerii europeni despre ultimele evoluții în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.

La rândul său,  Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Vice-președinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, a reiterat sprijinul pentru parcursul european al ţării noastre. Oficialul a menţionat necesitatea formării unei guvernări stabile în Republica Moldova, pentru a continua calea integrării europene a ţării noastre.

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, întreprinde prima sa vizită la Bruxelles, în calitate de Prim-ministru interimar al Republicii Moldova.

 

Mihaela Rotari

Share