Gavrilița: 6 iulie este o pagină dramatică și dureroasă din istoria poporului nostru

Gavrilița: 6 iulie este o pagină dramatică și dureroasă din istoria poporului nostru

Prim-ministra Natalia Gavrilița, alături de președintele parlamentului, Igor Grosu, și membrii Cabinetului de miniștri, a participat, astăzi, la evenimentul de comemorare a 73 de ani de la cel de-al doilea val de deportări staliniste, din anul 1949, informează OFICIAL.

În mesajul său, șefa Executivului a menționat că data de 6 iulie este o pagină dramatică și dureroasă din istoria poporului nostru. Aproape 36 de mii de oameni – femei, copii și bătrâni – au fost duși de sovietici prin mlaştinile Siberiei şi prin pustiurile Kazahstanului, iar mulți din ei nu s-au mai întors acasă.

„Astăzi, alături de victimele și urmașii deportaților, îi comemorăm pe cei care au îndurat chinuri și umilințe, apărându-și demnitatea, familia și viața. Nimic nu poate vindeca rănile și nu ar compensa sacrificiul făcut, dar, azi, putem să le păstrăm vie amintirea. Istoria ne-a oferit multe lecții de-a lungul timpului, dar poate cea mai importantă e că nicio tortură nu ne poate distruge onoarea. Niciun străin nu ne va pângări neamul. Nicio Siberie nu va reuși să înghețe și să diminueze dragostea de țară”, a spus Natalia Gavrilița.

Cunoscută sub denumirea de „IUG”, operațiunea din 5-6 iulie 1949 reprezintă al doilea și cel mai mare val de deportări.

Share