Fruntaș PL: Orori au fost și pentru – veteranii de război și pentru deportați, trebuie egalați în drepturi

Fruntaș PL: Orori au fost și pentru – veteranii de război și pentru deportați, trebuie egalați în drepturi

Partidul Liberal (PL) marchează astăzi 77 de ani de la primul val al deportărilor, efectuat de regimul stalinist-comunist în noaptea de 12-13 iunie 1941, informează Oficial.

Prim-vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă, ex-Primar al municipiului Chișinău, a spus că astăzi este o zi a memorie, însă înainte era o zi neagră.

„După 1990 – o zi a memoriei, o zi a conștiinței, o zi a demnității, iar înainte a fost o zi neagră, a suferinței, a durerii, a despărțirii familiilor, a dispariției a mii de oameni chiar de pe fața pământului, nu doar a deportării în Siberia. Odată fiind deportați, s-a pierdut urma a foarte mulți oameni, nu s-a știut nimic despre ei, nu s-a putut merge și de știut unde de pus o lumânare în memoria lor. De aceea, avem acest monument e aici, în memoria celor deportați, ca măcar aici să se poată pune o floare, o lumânare, să-ți poți aminti de acei pe care i-ai avut aproape, dar nu ai apucat să-i vezi”, a precizat Chirtoacă.

Ex-Primarul a menționat că, Primăria și el, personal, și-au făcut datoria față de cei deportați.

„Avem aici acest monument. Din păcate, însă autoritățile centrale, Guvernul și Parlamentul așa și nu au făcut dreptate până la urmă deportaților, ei încă nu sunt egalați în drepturi cu veteranii de război. Veteranii de război și deportații au trecut prin același suferințe, de aceiași intensitate, nu se știe la care a fost mai mare. Orori au fost și pentru – veteranii de război și pentru deportați, trebuie egalați în drepturi din toate punctele de vedere”, a mai spus liberalul.

Doina Secrieru 

Share