(FOTO) Traseul pe care se deplasa Galina Dodon când i-a fost înmânată citația

(FOTO) Traseul pe care se deplasa Galina Dodon când i-a fost înmânată citația

Fostul Președinte al R. Moldova, Igor Dodon, spune că avocații săi au stabilit traseul – Clubul de Șah spre domiciliu, unde procurorii au zărit-o pe soția sa și i-au înmânat citația, informează OFICIAL.

Clubul se află în altă parte a orașului.

„Chiar și în astfel de elemente simple procedurale, procurorii controlați de guvernare, își permit sa mintă societatea și să încalce legea și bunul simț.

P.s. Apropos, locul înmânării citației, întâmplător sau nu, se afla lângă ministrul Justitiei nu departe de Administrația prezidențială”, spune Dodon.

Share