(FOTO) Maia Sandu a participat la redeschiderea monumentului istoric Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

(FOTO) Maia Sandu a participat la redeschiderea monumentului istoric Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la redeschiderea monumentului istoric de importanță națională Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.

Maia Sandu spune că lăcașul, unul dintre cele mai vechi din țară, este un monument unic și a fost restaurat cu finanțare din partea poporului american și contribuția guvernului nostru.

„Acesta este cel mai mare proiect de restaurare și conservare a unui monument cultural finanțat de SUA în Republica Moldova.

În pofida trecutului trist, când biserica a fost transformată de autoritățile sovietice în hambar, am reușit să salvăm o mare parte din frescele interioare, post-brâncovenești din secolul al XVIII-lea. Este o veste bună pentru noi toți, dar mai ales pentru locuitorii din orașul Căușeni, istoria și identitatea căruia este strâns legată de acest loc. Biserica, devenită muzeu, pune Căușeniul pe harta turistică a țării, dar și a regiunii, mai ales că este singura biserică din țara noastră al cărui interior este în întregime acoperit de picturi.

Asemenea lăcașe unice ne fac mândri și ne unesc, așa cum uniți au fost în credința în Dumnezeu înaintașii noștri care au ridicat această biserică, noaptea, în ciuda oricăror riscuri. Vom continua să păstrăm și să îngrijim tradițiile și monumentele noastre și să le promovăm în toată lumea”, spune Maia Sandu.

Share