Fostul director al SIS va compărea pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu

Fostul director al SIS va compărea pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu

Procurorul General al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo, a anunțat că, fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) va compărea pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu,  Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul de învinuire a acestuia în judecată.

După cum informează OFICIAL, în cadrul unui briefing de presă, Alexandru Stoianoglo a anunțat că, urmărirea penală în cazul declarării drept persoane indezirabile şi îndepărtării de pe teritoriul Republicii Moldova a celor şapte cetăţeni ai Turciei a fost inițiată de procurori în vara anului trecut, iar ulterior, pe acest caz au fost reținuți și puși sub învinuire doi ex-vicedirectori SIS, împreună cu directoarea Biroului Migrație și Azil (BMA).

„În cursul urmăririi penale, procurorii au stabilit însă că, procedura de îndepărtare a celor 7 profesori turci a fost executată, în mod arbitrar, de către SIS, conducerea BMA nefiind informată despre modul de îndepărtare a acestora. Potrivit probatoriului, SIS și-a asumat acțiunile de îndepărtare și cele precedate, în lipsa unei solicitări scrise din partea BMA sau a unui acord de colaborare în acest sens. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care BMA este unica instituție competentă a organiza și efectua activitățile necesare în vederea îndepărtării de pe teritoriul țării a străinilor. Astfel, toată operațiunea a fost dispusă, coordonată și dirijată nemijlocit de către învinuit, care, deținea, la acel moment, funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate, iar adjuncții i-au executat ordinile și dispozițiile, fără a ști că acestea sunt ilegale, primind asigurări că totul decurge într-un cadru perfect legal. În aceste condiții, prin ordonanța procurorului de acum două săptămâni, foștii vicedirectori ai SIS, dar și directoarea BMA au fost scoși de sub urmărire penală, iar ex-directorul SIS, pus sub învinuire, iar ieri – deferit justiției”, a explicat Stoianoglo.

Potrivit lui, la etapa urmăririi penale, învinuitul a colaborat cu ancheta, fiind cercetat în stare de libertate.

„Pentru această infracțiune, norma penală prevede până la 6 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. Amintim că, prin hotărârea din 11 iunie 2019, CtEDO a constatat violarea articolelor 5.1 şi 8 din Convenţia pentru Drepturile Omului şi a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite câte 25.000 de EURO pentru cinci cetăţeni turci, ale căror drepturi au fost încălcate, suma totală pentru despăgubirea prejudiciului moral fiind de 125.000 EURO. Procuratura a înaintat un demers către Ministerul Finanțelor prin care a solicitat să intervină, din numele statului Republica Moldova, în calitate de parte vătămată și civilă. Astfel, ministerul a înaintat instanței de judecată o acțiune civilă privind încasarea de la inculpat în folosul părților vătămate a sumei prejudiciului dispus de către CtEDO”, a mai spus Stoianoglo.

Andriana Cheptine

Share