Fost deputat: Ne așteaptă încă un cadou neplăcut de scumpiri după Revelion

Fost deputat: Ne așteaptă încă un cadou neplăcut de scumpiri după Revelion

Fruntașul Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, fost deputat, spune că cel mai probabil, imediat după Revelion „ne așteaptă încă un „cadou” neplăcut de scumpiri”, transmite OFICIAL.

El spune că „Franzeluța” intenționează să majoreze semnificativ prețurile la pâine.

„După cum vedeți, din 27 tipuri de pâine la 18 se propune ridicarea prețurilor de la 21 până la 36 %. Doar pâinea socială, care se produce în cantități limitate, nu se va scumpi. Aceste modificări de prețuri vor fi o lovitură puternică în primul rând pentru păturile sociale cu venituri mici.

Cred că Guvernul și Agenția Proprietății Publice sunt obligate să explice aceste cifre, unele dintre care, după mine, sunt exagerate. Totodată, guvernarea ar trebui să vină și cu măsuri compensatorii pentru atenuarea impactului scumpirilor.

Regretăm că nu am fost auziți atunci când am propus ca compensațiile pentru creșterea exorbitantă a tarifelor la gaze naturale să fie extinse și pentru agenții economici, așa cum a făcut România. Din câte înțeleg, principalul argument pentru explozia prețurilor la pâine ține de majorarea bruscă a cheltuielilor pentru procurarea gazului”, spune Slusari.

Cristina Parfeni

 

 

Share