Forța Fermierilor nu este de acord cu un proiect de lege care urmează a fi astăzi aprobat de Guvern
Asociația Forța Fermierilor categoric și conceptual nu este de acord cu proiectul legii privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, care azi urmează să aprobe azi Guvernul la insistență obsedantă a ministrului agriculturii și industriei alimentare.
Acest document de-facto prevede asociere forțată a fermierilor și ingerință directă a autorităților statale în procesul constituirii camerelor agricole. Chiar dacă ministerul agriculturii încearcă să camufleze «colectivizarea» silită a agricultorilor sub forma de persoana juridică de drept public, este evident că în realitate se urmărește imixtiunea autorităților publice centrale în activitatea producătorilor agricoli prin crearea unor organizații necomerciale ale agricultorilor din toata țara cu OBLIGAREA tuturor fermierilor să devină membrii acestora (art. 8, alin.(2) din proiectul de lege). Mai mult ca atăt, în conformitate cu art. 35, alin. (2), Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va convoca adunarea generală a camerelor agricole regionale pentru alegerea organelor de conducere ale acestora.
„Organizația noastră nu are nimic împotriva apariției camerelor agricole ca încă o formă de asociere benevolă a producătorilor agricoli. Dar în redacția propusă proiectul de lege contravine flagrant art. 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 41 din Constituția RM, care au consacrat dreptul fundamental la liberă asociere. Orice derogare de la garantarea acestui drept se admite doar pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora. Nici unu din domeniile menționate nu sunt vizate în cadrul proiectului de lege privind organizarea și funcționarea camerelor agricole și nu există nici o justificare rațională a obligării tuturor fermierilor să devină membrii acestor camerelor.
În general, este foarte ciudat și periculos ca în plin proces de integrare europeană autoritățile abilitate propun un proiect de lege, care constrânge vădit drepturile fundamentale ale omului. Nu avem altă explicație decât ideea fixă a ministrului actual al agriculturii de a distruge mai multe asociații de agricultori și de a crea un sistem de organizații ale fermierilor, subordonate ministerului.
Forța Fermierilor înțelege că în pofida avizelor negative ale mai multor instituții , inclusiv al Ministerului Justiției, Guvernul, presat mai multe luni de către domnul Bolea, va aproba azi acest proiect anticonstituțional. În acest context, organizația noastră se adresează către Parlamentul Republicii Moldova în vederea organizării urgente a consultărilor publice pe documentul respective și modificării conceptuale a acestuia. Totodată, îndemnăm alte asociații de profil agricol să conștientizeze pericolul acestui proiect pentru societate civilă din domeniul agriculturii și să se implice în vederea neadmiterii aprobării legii în redacția propusă”, spune Asociația.