Flashmob organizat de primarii Partidului „ȘOR”, la Președinție: „Nu mai vrem niciun pic guvernare pe tizic!”

Flashmob organizat de primarii Partidului „ȘOR”, la Președinție: „Nu mai vrem niciun pic guvernare pe tizic!”

Tizic legat cu panglică de culoare galbenă. Este cadoul oferit de primarii și simpatizanții Partidului „ȘOR” reprezentanților Președinției, Guvernului și Parlamentului, drept răspuns la modul în care actuala guvernare, în frunte cu președintele Maia Sandu, gestionează criza energetică cu care se confruntă Republica Moldova, dar și celelalte crize, de pe urma cărora cetățenii au de suferit. Potrivit participanților la flash-mob, cea mai bună soluție pentru depășirea situației dificile este ca reprezentanții de la guvernare să-și dea demisia.

Primarul comunei Piatra din raionul Orhei, Radu Bușila, a îndemnat-o pe Maia Sandu să oprească gazul și electricitatea din clădirea Președinției, să-și construiască o sobă și să se încălzească cu tizic.

„Astăzi, trăim vremuri complicate. Toamna va fi un dezastru, gazul va fi mai scump ca aurul. Guvernul a stabilit un plan de măsuri. Învățământul va fi online, iar toți cei care se încălzesc pe gaz, sunt îndemnați să cumpere lemne, păcură. Nimeni nu se mai gândește acum la energia verde, la ecologie. De unde să cumpărăm cărbune, dacă nu se găsește? Președinția, Guvernul nu face decât să împrumute, iar noi, copiii și nepoții noștri vom fi datori vânduți. Fiecare familie deja este datoare lunar cu 5000 de lei. Datoria internă a statului a crescut semnificativ. Acești oameni nu se gândesc la ziua de mâine. Mulți nu vor trece de această iarnă. Guvernarea ne recomandă să mâncăm mai puțin, să cheltuim mai puțin, să ne încălzim mai puțin, dar cu ce se încălzește Președinția, Parlamentul și Guvernul? Aceste instituții trebuie să treacă la carburanții ecologici, mai exact cu tizic, care este produs la sat. Este un pic puturos, dar nu va fi mai puturos decât putoarea din clădirea Președinției. Ei ne-au promis vremuri bune, dar vremurile bune au venit numai la ei. Se plimbă în străinătate pe banii cetățenilor, asta fac”, a afirmat Radu Bușila.

De asemenea, Stanislav Cvasnîi, primarul satului Isacova, raionul Orhei, a declarat următoarele:

„Am mari temeri și nu știu cum vom supraviețui de acum încolo, deoarece prețurile cresc, dar guvernarea nu are nicio soluție. Actuala guvernare a adus țara la sapă de lemn, dar mă tem că la primăvară nu vom avea nici sape, deoarece vom fi nevoiți să le punem pe foc. De un an, de când PAS este la putere, nu a fost creat niciun loc de muncă nou. PAS a creat locuri de muncă numai pentru neamuri. Antreprenorii își închid afacerile. Soluția cea mai bună este ca ei să plece. Jos guvernarea!”.

Totodată, primarul comunei Biești, Grigore Svecla, s-a arătat revoltat că actuala guvernare nu vine cu soluții eficiente de depășire a crizei.

„Până acum, nu am auzit nicio soluție de ieșire din situație. Când cumpăram gazul cu 150 de dolari, actualii guvernanți spuneau că este foarte scump. Acum că vom plăti 1500 de dolari pentru mia de metri cubi, în viziunea lor, e normal”, a spus Grigore Svecla.

În același timp, primarul comunei Mălăiești, Victor Ciobanu, a vorbit în versuri despre situația complicată în care se află Moldova și cetățenii ei.

„N-au rușine niciun pic, țara merge la tizic. Prețul la lumină-i mare, să trecem la lumânare! Asta vor ei astăzi, să trăim ca în lumea a treia. Soluțiile lor sunt de moment, să economisim, să cheltuim mai puțin. Nu pentru a depăși problemele. Copiii așteaptă 1 septembrie, ca să meargă la școală, la grădiniță, ce fel de educație poate fi online? Unde se îndreaptă viitorul țării noastre”, a spus Victor Ciobanu.

Ulterior, participanții flashmob-ului au mers la Guvern și Parlament, unde, la fel, au oferit în dar tizic legat cu panglică de culoare galbenă.

Share