Filat: Să transmitem un semnal clar că Parlamentul are voința necesară să asigure reforma procuraturii

Filat: Să transmitem un semnal clar că Parlamentul are voința necesară să asigure reforma procuraturii

Parlamentul Republicii Moldova a discutat, ieri, proiectul de lege cu privire la Procuratură. Documentul prevede un nou mecanism de numire a Procurorului General, modificarea sistemului de funcţionare a instituţiei, dar şi salarii mai mari pentru procurori.

Preşedintele fracțiunii parlamentare a PLDM, Vlad Filat, a opinat că proiectul conţine prevederi importante, iar pentru lectura a doua sunt necesare mai multe amendamente, astfel încât după realizarea reformei să fie asigurată independența totală a procurorilor și transparența numirii Procurorului General.

„În acest proiect de lege noi avem prevederi extrem de importante. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru care este prevăzut, și cred că trebuie dezvoltat în lectură finală, este să se asigure realmente o independență procesuală procurorilor. Eu personal am multe întrebări și asupra modului în care se formează și funcționează Consiliul procurorilor și Comisia de etică. Toate aceste lucruri sunt necesar de a fi discutate și să venim cu îmbunătățiri în lectură finală”, a declarat Vlad Filat.

Liderul PLDM a accentuat că pentru a schimba modalitatea de numire a Procurorului General este necesară modificarea Constituției.

„Noi spunem că această normă legală, mă refer la modalitatea de numire a Procurorului General, va fi valabilă în momentul în care modificăm Constituția. Noi putem să privim acest lucru ca pe un obiectiv și trebuie să înțelegem că, până la modificarea Constituției, lucrurile nu se vor schimba. Această lege este importantă și ține de angajamentele pe care le avem în raport cu partenerii noștri. Ar fi corect ca legea sa fie votată în primă lectură. Să transmitem un semnal clar că parlamentul are voința necesară să asigure reforma procuraturii, să ne concentrăm pentru ca, în lectura finală, să venim cu amendamentele necesare. Trebuie să reprezinte un compromis necesar pentru a merge înainte”, a adăugat președintele fracțiunii parlamentare a PLDM.

După lungi dezbateri, deputaţii au decis să amâne votarea legii pentru ziua de astăzi.

Doina Secrieru

Share