Expert, despre alegeri: „Atunci când nu există obiectul falsificării, noi nu putem vorbi despre aceste falsificări”

Expert, despre alegeri: „Atunci când nu există obiectul falsificării, noi nu putem vorbi despre aceste falsificări”

Tema fraudării alegerilor a existat la fiecare scrutin electoral, dar e bine că există organizații care monitorizează acest proces. Declarația a fost făcută de directorul Intellect Group, Ian Lisnevschi, în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite OFICIAL.

Ian Lisnevschi a spus că opoziția, prin aceste declarații, își pierde electoratul.

„Fenomenul de fraudare a alegerilor poate fi combătut de organizațiile care se ocupă cu acest lucru. Se pune întrebarea: De ce se falsifică? Cui îi este mai bine opoziției sau guvernării? Metodologia este folosită între doi participanți care au șanse mai mari și anume în scopul mobilizării. Electoratul de opoziție care este convins că alegerile vor fi fraudate, nu va merge la vot. Opoziția prin aceste declarații își pierde electoratul, care va prefera să rămână acasă. Sunt tehnologii care pot identifica falsificarea alegerilor. Dar atunci când nu există obiectul falsificării, noi nu putem vorbi despre aceste falsificări”, a spus Ian Lisnevschi.

Cristina Parfeni

Share