După ce a fost anunțat în căutare, Cavcaliuc reacționează: „Chiar în aceste momente sunt cu familia în drum spre casă”
„Nu m-am eschivat și nu mă eschivez, chiar în aceste momente sunt cu familia în drum spre casă”, comunică liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, ca urmare a deciziei Procuraturii raionului Sîngerei de a-l anunța în căutare, informează OFICIAL.
„Am cerut recuzarea procurorilor cu care sunt în conflict de interese și care nu-mi garantează un proces echitabil. Am informat oficial PG și procuratura din Sîngerei că avocații sunt în concediu anual, oficial, iar eu cu familia în concediu. Se vede cu ochiul liber că graba cu care se merge, abuzurile vădite umflând dosarul „zilionca’’, instrumentat la comandă, vor să distragă atenția de la problemele grave care sunt în organele procuraturii și să curețe imaginea foarte șifonată prin tărăgănarea multor altor cazuri răsunătoare care se mușamalizează, Furtul Miliardului, Landromatul Rusesc, filajul Judecătorilor și altele”, notează, pe facebook, Cavcaliuc.
La fel, liderul PACE a spus: „Odată cu revenirea avocaților mei din concediu și recuzarea procurorilor care au inițiat și instrumentează această cauză la comandă, mă voi prezenta și îmi voi apăra onoarea și demnitatea, demonstrându-mi nevinovăția într-un proces echitabil”.
În același timp, Cavcaliuc spune că dacă nu-și va găsi dreptatea în instituțiile naționale, se va adresa în instituțiile internaționale – „unde e cea mai mare probabilitate că Republica Moldova va fi condamnată pentru un dosar politic instrumentat la comandă”, a susținut el.
Mihaela Conovali