Dumitru Alaiba a sesizat Curtea Constituțională pentru a clarifica și pentru a începe o conversație despre conceptul secretului fiscal

Dumitru Alaiba a sesizat Curtea Constituțională pentru a clarifica și pentru a începe o conversație despre conceptul secretului fiscal

Deputatul fracțiunii PAS, Dumitru Alaiba a făcut un apel către presă și ONG-uri să colecteze cât mai multe cazuri în care li s-a refuzat accesul la informație cu invocarea secretului fiscal, informează OFICIAL.

„În țara noastră nu poți afla câte impozite plătește o întreprindere de stat sau orice altă entitate. Nu poți afla lista companiilor care beneficiază de rambursarea TVA din buget. Nu ai acces la informația de bază despre companiile care câștigă licitații de la stat. Nu poți afla informație elementară despre activitatea companiilor afiliate unor politicieni”, a declarat Alaiba.

Totodată, el a menționat că, lipsa transparenței, lipsa unui acces facil la informație încurajează și protejează corupția. „Articolul 34 din Constituție garantează dreptul tuturor cetățenilor la informația de interes public. Suntem cetățeni care achităm impozite acestui stat și avem dreptul la informația produsă și menținută de instituțiile publice, mai ales atunci când vorbim de implicarea banului public în interesul privat al cuiva”, a precizat deputatul.

Dumitru Alaiba a mai spus că, din acest motiv a sesizat Curtea Constituțională pentru a clarifica și pentru a începe o conversație despre acest concept al secretului fiscal, care în țara noastră este unul mult prea larg, permite abuzuri pe bandă rulantă.

De asemenea, Alaiba a făcut un apel către presă și societatea civilă: „Haideți să acumulăm cât mai multe cazuri în care instituțiile de stat au refuzat accesul la orice gen de informație cu invocarea secretului fiscal. Vă rugăm să ne ajutați să colectăm cât mai multe cazuri pentru a demonstra că este un abuz sistematic care durează ani de zile”.

Cristina Jicol

Share