Donald Tusk vine în RM. Află când!

Donald Tusk vine în RM. Află când!

Prim-ministrul în exerciţiu, Iurie Leancă, s-a întâlnit astăzi, la Bruxelles, cu noul Preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk. Iurie Leancă a ţinut să-l felicite pe Donald Tusk cu ocazia alegerii sale în funcţia de Președinte al Consiliului European, fiind la prima întrevedere după învestirea lui în această funcţie. Premierul în exerciţiu şi-a exprimat încrederea în continuarea unei cooperării la fel de constructive şi în noua capacitate a fostului Premier al Poloniei.

Discuţia a vizat subiectele prioritare de pe agenda europeană a Republicii Moldova şi obiectivele pentru continuarea dialogului dintre RM cu UE. Părţile au remarcat faptul că rezultatele scrutinului parlamentar din 30 noiembrie au relevat miza pe care o are Republica Moldova în continuarea procesului de integrare europeană şi perspectiva de aderare la familia comunitară.

Iurie Leancă a menţionat că integrarea europeană va constitui fundamentul activităţii viitoarei coaliţii, printre priorităţile-cheie fiind continuarea reformelor pe plan intern, iar pe cel extern – obţinerea acordului ţărilor membre ale UE pentru trecerea Republicii Moldova în categoria statelor candidate la aderare. Premierul în exerciţiu a specificat că un rol deosebit va fi acordat finalizării reformei justiţiei, eficientizării luptei cu corupţia, asigurării unei creşteri economice, a stabilităţii sistemului financiar-bancar şi continuării reformei descentralizării. „Monitorizarea şi presiunea din partea UE va fi la fel de importantă ca asistenţa pe care o acordă Moldovei în realizarea acestor reforme”, a precizat Iurie Leancă.

Donald Tusk a susţinut această poziţie, menţionând importanţa realizării neîntârziate a reformelor demarate, în vederea asigurării ireversibilităţii parcursului european al Republicii Moldova. Donald Tusk a afirmat că va continua să sprijine Moldova să-şi atingă obiectivele şi în calitate de Preşedinte al Consiliului European.

Oficialul european şi-a exprimat disponibilitatea să efectueze o vizită la Chişinău în lunile ce urmează, înainte de reuniunea Parteneriatului Estic de la Riga, din mai 2015.

În după-amiaza zilei, Iurie Leancă va participa la Summitul Partidului Popular European.

Mihaela Rotari

Share